De-ar sta sa se caute pe sub unghii si in negrul ochilor in loc sa tulbure lacul seamanului, ar vedea omul ca pamantul nu e cel pe care se reazema talpa lui ci el insusi e prelingere in aer catre cer a lacrimei pamantului secat de mila Stapanului. Prin om se roaga pamantul sa i se deie inapoi pasul Copilului Care a fagaduit invierea.
In adancul lui pamantul e ocean de foc; la mijloc e stanca de necrapat cu mintea, insa deasupra, l-a invelit Duhul Sfant cu mranita divina plugarind-o ca sa iasa viata. Si prin Voia Tatalui s-a dat viata pamantului. Dar focul din maruntaie a ars cu timpul radacinile firave ale vietii si pamantul a devenit salciu. Un singur trapez de pamant a ramas patruns de Cuvantul Domnului si aici necredinciosul de azi afla cu mirare si cutremur salasul proorocilor. Aici palcurile de arhierei si vamesi au infaptuit Israelul Crucii “ca sa se implineasca Scripturile”.
Israel: pamant al mortii si al invierii, tara a religiilor monoteiste unde crestini, iudei si musulmani se afla laolalta pentru a pangari Adevarul care un poate fi decat Unul.
Nu pentru credinta mea mai saraca decat firul de nisip si nici pentru intelepciunea ce n-o am mi-a ingaduit Domnul sa imi preaplec buzele pe pietrele Israelului unde pasii Lui au ramas, numai sufletele tradand Legea au pierit in vanul chinurilor eterne. Hristosul e prezent aici si cei ce L-au tarat la moarte mai multa viata au dat Cuvantului neclintit din predici si din inimile in care S-a depus ca un zacamant imbelsugat speranta.
Cu spelca am strans parul si m-am imbrobodit bine ca sa-mi las vazul sa umble pe acel pamand arid si ars de suferinta Tatalui. La mormantul Fiului, nevrednica si fara niciun merit, m-am impartasit iar sufletul mi-a saltat din trup precum pruncul Elisabetei la cuvantul Mariei. Nimic nu este de mai harnica bucurie a spiritului ca slujba de la miezul noptii cand glasurile slugilor trupesti se inalta spre nazuinta mantuirii. Omul din lume si lumea toata nu are suficiente lacrimi ca sa ispaseasca pacatul uciderii de Dumenzeu. In genunchi, plini de regret amar si de smerenie ar fi trebuit sa parcurgem Via Dolorosa si din lacrimile omului un rau ar fi trebuit sa ia nascare si sa dizolve in apele lui Golgota rastignirii.
Dar nu e liniste in Israelul pasilor lui Dumnezeu. O patura de ganduri se ridica din fiintele miilor de pelerini miscand candelele cu staruinta lor si ingaimarea de rugaciuni spre vindecare de trup, de suflet, de inimi. Adesea, ispita e crunta si greu iti abtii spiritul de la judecata celor ce patrund in altarele sfinte precum turistii intr-un muzeu cu oase de dinozauri. Vad lumanari aprinse, icoane facatoare de minuni si cruci si pesteri in care s-au nevoit sfintii si la toate se uita ca la ruinele Troiei fara sa aiba nici cea mai mica tresarire. Mai impietrite sunt simturile lor decat pietrele desertului de nu simt cu sufletul si nu se tanguie la Piatra Ungerii unde trup de Dumnezeu a fost pus in lintoliu. Amar de ei ! Cu nerusinare profaneaza sinagogile si templele si scuipa stalpul unde gura crestinului saruta. Mult m-am intristat cand am vazut o fetiscana abia iesita din gaoacea copilariei asezandu-se cu nonsalanta pe mormintele din cimitirul evreiesc si pe preatanarul ei iubit calcand pe oasele impamantenite ale cine stie cui stramosi ca sa o fotografieze intr-un decor exotic si nefast. Si mi-am adus aminte de mortii mei de acasa gandindu-ma cum, poate nu peste multa vreme si peste oasele mele vor calca alti tineri nesmeriti si nestiutori de moarte.
Oriunde intorci privirea vezi cerul pe care Mantuitorul Insusi l-a privit odinioara cu ai Sai ochi, oriunde iti sprijini palma e loc de minune si pasii tai de pelerin nu te poarta in spatiu ci te intorc in timpul sacru cand Domnul vorbea cu glas omului.
Desertul Iudeii e plin de pesteri si scorburi in care sfintii de demult si sfintii nebanuiti de azi isi petrec zilele marunte in rugaciuni pioase. Pentru rugaciunile lor noi, cei din mreaja pacatului, ne mai bucuram de lumina soarelui.
Insa, precum este de sfanta si curata Cetatea crestinatatii ce imprastie mireasma de dumnezeire, pe atat de mizera este lumea de dincolo de zidurile sale. Palestina este un maldar de gunoaie in care arabii au construit transee de razboi. Atat Bethlehemul cat si Ierusalimul dincolo de locsoarele sfinte, sunt orase ale violentei prin arme. Oamenii sunt saraci, pamantul neroditor ca dupa blestem. Arabii te inspaimanta cu negustoria lor hartuitoare, beduinii te urca vrand-nevrand pe magarii lor infometati pe care ii lovesc cu bata ca sa starneasca mila calatorului. Dincolo de spiritualitatea ascunsa sub straiele de piatra ale bisericilor crestine, nimic placut nu am descoperit in aceasta tara a pierderii de sine. Si tot pelerinajul in tara Israelul e ca o intrare in Rai si iesire in Gheena continue.
Din Muntele Eleon unde pelerinul afla Hortus Gethsemani plina de maslini ale caror trunchiuri ce dainuie de mii de ani pot fi ele insele altaruri de rugaciune calatorul intru Hristos paseste prin pietele murdare si stramte unde marfuri urate stau la mezat. De pe Muntele Carmel (in traducere din ebraica Livada Lui Dumnezeu) la poalele caruia catolicii carmeliti au construit superba catedrala Stella Maris privirea pelerinului se intoarce cu regret spre Muntele Carantania unde Iisus a fost ispitit de diavol in timpul postirii Lui de patruzeci de zile. Si iarasi de la Sudul haotic si pietros de-i plangi de mila pamantului calatorul intra in Nordul inflorit unde doua orase stau proaspete in lumina alba a norilor care par atat aproape de pamant incat ridicandu-ti bratul ai spune ca ii atingi: Haifa pe coasta Mediteranei si Tiberias pe malul Marii Galileii. De aici, ajungand pe Muntele Tabor unde Domnul S-a preschimbat la Fata, uiti cu desavarsire de toata amaraciunea si mizeria prin care ai trecut si de toate platile necisntite pe care a trebuit sa le achiti ca sa ai acces la urmele Lui Dumnezeu pe pamant.
Si pentru ca ma aflam nu doar pe alt continent ci parca intr-o cu totul alta lume, deodata m-am vazut traind un subiect pe care il cercetez de ceva timp : alteriatea. Nu pot descrie clar ce sentimente m-au strapuns vazandu-ma dezlipita de obisnuinta religiei mele, aflandu-ma in departarea de neamul meu. Eram straina intr-o lume de straini unde cultul credintei in loc sa ne apropie crestea in sanul nostru ziduri. Singura m-am simtit pentru o clipa si tot pamantul s-a invartit in jurul meu golindu-ma de tot ce cunoasteam pana atunci. O multime de evrei ma inconjurau, de Rabbi imbracati in paltoanele lor negre, cu doua fasii de par carliontat curgandu-le pe ambii obraji si toti cu Torah-ul in mana se perindau si se rugau la Zidul Plangerii, marturie a Templului lui Solomon ; alaturi un sfredelitor cant de rugaciune se ridica dintr-o moschee musulmana si alti oameni, alte porturi ale femeilor misterioase ma bulversau. Si eu si ei ne rugam in acelasi timp, si eu si ei imparteam acelasi pamant, aceeasi felie de cer, aceleasi cuvinte, acelasi glas, acelasi trup unit, acelasi Dumnezeu ? Acelasi…
Cu sufletul mai increzator in mila Tatalui m-am intors pe ale mele meleaguri, avand pe limba gustul mustului de rodie si al dulcelui vin de impartasanie de Galileea, in nari mirosul tamaduitor de la Piatra Ungerii, iar in urechi inca vibra muzica psaltica araba graitoare prin harul pus de Dumnezeu in glasul minunatei Fairuz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu