Prin bordeie de nuiele
cerul m-a făcut femeie.
Noaptea mă
horesc cu iele
si ma-nvârt pe un călcâi pân’
la luna cea holteie.
si ma-nvârt pe un călcâi pân’
la luna cea holteie.
Avea Dumnezeu la început o cheie.
La început, duhul meu a fost scânteie.
Abia apoi m-a înfăşat mama ca pe-o crisalidă
în pântecul cel tainic de silfidă.
Ca într-un ceainic cu frunze de leac aburind
La început, duhul meu a fost scânteie.
Abia apoi m-a înfăşat mama ca pe-o crisalidă
în pântecul cel tainic de silfidă.
Ca într-un ceainic cu frunze de leac aburind
locuia mama în
bordeiul de bălegar şi de paie.
Când făcea baie
turnând apă bălaie cu urciorul
simţeam cum
aburul îmi taie somnul
din lavra cugetării ca să licăr.
Ceainicul din care sorbea mama fierturi de anotimpuri
din lavra cugetării ca să licăr.
Ceainicul din care sorbea mama fierturi de anotimpuri
avea o
fereastră către un copac cu o singură frunză
dar mai multe
limburi.
Îmi cânta mama,
dar nu de leagăn, ci de aripi cu pliuri,
de aripi din perle pisate, de zbor ce sună a carilon.
O pereche de mierle înfasura în tifon cântul mamei
de aripi din perle pisate, de zbor ce sună a carilon.
O pereche de mierle înfasura în tifon cântul mamei
despre odiniori
şi odihnitori umeri
zburându-l departe, departe...
zburându-l departe, departe...
Prin bordeie de
nuiele
Cerul m-a făcut
femeie.
Noaptea mă
horesc cu iele
Şi ma-nvârt pe
un călcâi pân’
la luna cea
holteie.
Pentru că mama
nu avea umeri;
doar pântec cu răzoare, coama şi glasul
de chema cu pricesne
de chema cu pricesne
Măscăriciul la
vatra aprinsă cu soare.
Punea pitulici
pe plită şi lapte de capră
fierbea
mama în tuci
de-mi zvâcneau
aripile năuci
să iasă pe
uluci.
Am străpuns cu
aripile-mi ţărâna mamei
cântându-i
doina ca o zmeie:
Prin bordeie de
nuiele
Cerul m-a făcut
femeie.
Noaptea mă
horesc cu iele
Şi ma-nvârt pe
un călcâi pân’
la luna cea
holteie.
Vânătoreasa toamnă
Bat raze de ocru
în geam.
Printre bostanii
sprinteni
de frunze îşi
cerne fagul tolba.
Cu pinteni de
lumină
îi stă pe gene
toamna.
Nu are răbdare
vânătoreasa de nimburi
să cadă bruma pe
pruna din căldare.
Pleacă peste
timpuri.
De ochiul ei
nălucă,
de ochiul ei
glonţ
se-ascund în coji
de nucă
ciocârlani si
dumbrăvene.
Mocneşte aripa în
rugă
să nu-i smintească zborul.
Struneşte-ţi
cerbii, vânătoreaso,
şi lasă vârful
ierbii slobod
sub cerul de
rugină!
Piteşte-ţi puşca
în faldurile toamnei
şi te-aşează
regină
la umbra vreunui
crai.
Constanței
prietenă,
și sufletul la glie.
Pune-ți brebenei pe ie
|
si pe fotă-tămâioară.
Așa, cu parul impletit de druşte,
cântă de dor să nu moară dorul.
Plânge-ți lacrimile-n poală
și sărută-mi fruntea.
Cu prohodu-ncondeiaza-ți viersul
ca un fulg de randunică,
îndreptandu-ți
ciclic mersul spre pământ.
Cantă,
prietenă,
cantă-mi
din folclor,
cu inimă sprintenă,
să uit ca mi-e dat
spre
moarte să zbor.
Tomnatice
Tomnatice maceşe,
pe ilice din conuri de pin
şi traistuţe de in,
cu tălpile ca două alice
Zbrrr frunze,
frunze zbrrr.
Senină imi mănânc
dulceaţa de gutui
şi stau să-mi lutui semiluna
cu mâl din Marea Moartă.
Din
nei îi poruncesc melosului
să
iasă cât timp
pe indigoul noptii
croiesc din frunze de mesteacăn fluturi.
Miroase a cuişoare
toamna asta
si vinul are în sine smirnă.
In pâine stramoaşa-mi a pus chimenul
dorului de clipele trecute.
S-a
rupt himenul cazanului cu boască
şi curge apa vie dinspre uitare
înspre luare aminte.
Nu casc, nu şuier printre dinţi şi nu aprind
al rugii rug scânteie,
aşa că-mi fluier de pe semilună
a sufletului mană.
E toamnă. A mai fost? Va
mai fi?
Călătoarea
Călătoarea fără pantofi,
animal solemn de lume mare,
cutreieră bălţi de pământ
sculptate-n jad, legate-n soare.
Cu geanta de poştaş la brâu
nu dă nimic când ia din toate,
uşor se cade la desfrâu
în straja unde îngeri zbiară:
muzeul mut al târfelor de ceară.
Săiastra călătoare
îşi coase cai pe sânul rochii.
Cu glezna clocotită-n apă rece
şi capul oblojit între miori,
n-o ţine nimeni de căpăstru
de tropăie cu ochii chiori
după fluierătura ploii.
Cheflia călătoare
jupoaie calmă o girafă
să-şi taie ghete de caiafă.
Ehei! Ehei! Tu, lele!
Nu stă nici muntele cuminte
de-şi vede călătoarea
împuşcând cu flinte
mierlele.
Se prelunge
se precurge
se prefulge,
silhuia călătoare,
călcând pe timp
clipind în spaţiu
murind cu nimb,
fără a struni
mogâldeaţa ochilor.
„Talità kumi”[1],
o-ntâmpină la umbra ulmilor
un Călător
coborâtor din loja vecilor.
Corespondență cu un Sebastian
Din sărutul a două arcuri
m-am
născut pasăre fără aripi, fără trup,
dar
cu zbor neostoit prin rugă.
Egreta
răneşte întunericul unui Sebastian.
La plimbarea cu suliţele-nfipte-n
coaste
copilul
catolic m-a întrebat
într-o
doară:
Vrei să fii
galbenul neluminii mele?
Galbenul pălește ca o boală,
am răspuns.
Îmi vei traduce
sufletul în poezie?
Ca
un preot fără limbă am tăcut.
Îți desfaci umbrela?,
i-am scris.
Umbrele
umbrelelor deschise:
pe mine ma
apăra umbra.
Eudaimonia
Îl
iubesc mut, atemporal,
și
deasupra legilor mele.
Mă
încalc pe mine
să-l iubesc pe el ;
mă-mbrac
în lele,
îi
adorm pe gene
să
nu-l am pe el.
Ridică-mi pleoapele, soarta!
Inurb
Am ucis cai cu coaste brune,
nu inorogi medievali.
Cad anestezici caii bruni
și-ntreaga herghelie
se dizolvă-n ciobul meu.
Potcoavele nu le sunt scut.
Ucid cai bruni cu un topor;
sunt măcelar de coame.
Ştiai că plâng caii bruni cand mor?
Să moară mut!
Ascult.
E doar galopul mușchilor d-Olimp sa
pască.
De caii bruni nu-mi pasă!
Eu mă-nsotesc cu fluturii de noapte
bruni
în leagăne de sticlă.
Smerenie
Copilă dragă,
ţi-ai mângâiat destul
cu adierea părul
în leagănul din lupanarul
Lumii.
Pe la urechi amarul
prinderii de sine-n strană ţi-a trecut;
rămas-au însă mieraticele vorbe
care te-au tors cândva
ca pe o lână cu fir moale
înfăşurand un fus.
Te-ai dus la baba
ce descântă de farmece şi de izbâtii,
dar cărările din piele înscrise cu
căneală
cu duşul nu s-au scurs.
Eşti strâmbă ca un fulger.
Dar cerul este drept.
Din vacuola minţii tale,
copil nătâng chemat femeie,
sileşte-te să-ţi curgă un regret.
Ce n-ai să-ţi deie
cel ce îşi îngroapă sâmburele
în rărunchii tăi.
Destrupă-te ca să te-nfiripi!
Înfiripă-te ca să faci pui,
să te preafaci
din pleavă-n pâinea Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu